Mistreţul cu colţi de argint Lyrics

Mistreţul cu colţi de argint
de Ştefan Augustin Doinaş (1922-2002) Un prinţ din Levant îndrăgind vînătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea,
cînta dintr-un flaut de os şi zicea: - Veniţi să vînăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos... - Stăpîne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vînatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ... Dar prinţul trecea zîmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsînd în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce rîde cu ochi sclipitori. Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvîrte făcîndu-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeata de lemn!... - Stăpîne, e apa jucînd sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcîndu-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:Ştefan Augustin Doinaş - Mistreţul cu colţi de argint - http://motolyrics.com/stefan-augustin-doinas/mistretul-cu-colti-de-argint-lyrics.html
veniţi să-l lovim cu săgeata de fier!... - Stăpîne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zîmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcîndu-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub brazi, el striga îndemnîndu-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeata de foc!... - Stăpîne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul rîzînd cu dispreţ.
Dar el răspundea întorcîndu-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ. Dar vai! Sub luceferii palizi ai bolţii
cum sta în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sînge,
oprind vînătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plînge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?... - Stăpîne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcîndu-se. - Taci. Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni pînă mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creştete luna
şi cornul sună, însă foarte puţin. (1945)